Un film tulburator, de-o imagistica brutala, in sensul unui existent brut, acompaniat de-un zgomot afon care alieneaza peisajul deja tulburat al unei minti ratacitoare. Un marinar, un ratacitor, un betiv, un Iona, un cautator la granita dintre psihoza si credinta, un necunoscut ca Freddie Quell (Joaquin Phoenix) nascut batran, cu sperante profetice in suicid sau...sau fanatism.
A crede in valoarea si chiar "eternitatea" propriului destin, un laitmotiv al alcoolicilor, sau intremari transcendente ale unui idealist expatriat, minima diferenta dintre nebun si psihiatru o aroga insa spiritul alunecos al unei minti manipulative sau mesianice, versiuni relative, usor confundabile intre ele in ochii unui strabism al ratiunii.
A nu confunda anomalia cu destinul, un subtext pe care un filosof, profet sau sofist ca Lancaster Dodd (Philip Seymour Hoffman) il tot parafrazeaza subliminal in constiinta martirica sau autoflagelata a lui Freddie.
Un Iona halucinat trezit pe-un feribot alaturi de salvatorul sau, un psihanalist care-l implica intr-un conflict existential cu sine insusi, interogatia creeaza insa un static patologic, miscand realul inspre o alienare absurda, a carui simptom nu e demascat nici finalmente, nu ni se cinematografiaza decat autoexilul lui Freddie din "Academia Universalis" a lui Lancaster Dodd inspre idealul sau romantic evadat din propria sa utopie, urmat de acea castrare abneganta si voluntara a libertatii ceruta literal de-un maestru, pustnicilor arizi ai propriilor deserturi, in fata careia ca orice cuget intremat, ca orice vagabond liberalist si ca orice nihilist nevrotic, clacheaza si rataceste, insa stupefiant...sub auspiciile acelorasi principii simptomatice ale scolii psihanalitice ale lui Hannibal Dodd.
