Padurea Spanzuratilor

                   "Constiinta dauneaza grav box office-ului" cam asta transpare de pe coperta istoriei filmului romanesc, intrucat in timp ce imoralitatea antreprenoriala a americanilor cu  Hitchcock in frunte facea profituri rasunatoare cu Psycho, cavalerismul cioranic romanesc facea deja victime prin buzunarele actorilor lui Liviu Ciulei.
                   Trecand peste ironia deloc rauvoitoare, Padurea Spanzuratilor, care reflecta din carte si ecranizare traseul ideatic al spiritului romanesc in istorie, il propune pe Apostol Bologa ca Fruntas schizoidal al constiintei intracarpatice, scindata intre frigida intremare a romanului sub chemarea si stindardul onoarei, datoriei si patriotismului si permanenta lui confruntare tragica cu propria lui natura, conditie si constiinta "abnégation".
                  Sustras prematur de pe bancile facultatii de filosofie care "l-a facut sa piarda simtul realitatii", idealistul Apostol Bologa se inroleaza pe front la razboi, plecand cu inocenta si dulcea lui panica naiva a eroului necunoscut si suportand treptat o devenire in agonie, culpabilizare, culminata cu o neasemuita teroare invizivila si atroce in fata ultimei lui divinitati, constiinta.
                  In acest sens, pelicula lui Ciulei dezvolta o adevarata mitologie a sacrului culpabilizant sau altfel spus a candidului zvacnit din oroarea vinovatiei condamnarii aleatorii si hazardiste a unui om la moarte prin spanzurare, de unde si mitul eternului dezertor al armatelor, dogmelor si finalmente vietii. 
                  Ramanem stupefiant de admirativi cand observam intr-o meditatie letargica traseul marelui Victor Rebengiuc, de la Apostol Bologa la Ilie Moromete, un mars sisific, pe cat de incapatanat pe atat de inhibat de-un nobil fior rece al unui devotament, care intr-o trainica si profunda esenta de brad, nordic de statornic si sudic de nostalgic, sfideaza chiar insasi semetia christica...