Un film despre o contemporana reintoarcere mesianica a omului in sine insusi, intrucat vorbim despre un tanar vizitator anonim un nou Iisus Hristos sau un Iisus Hedon ce-si alipeste si seduce prin simpla prezenta magnetica o intreaga familie instarita: menajera, care plange ca o Marie biblica doar contemplandu-l, fiul care-si scuza si el intremarea prin scuzele inocentei, tatal care-si gaseste in el, sensul, filosofia si vindecarea spiritului, fiica pe care maruntaiele oniricului si nostalgiei o inalta si-o defloreaza si in cele din urma sotia, ultimul far al demnitatii si rigiditatii senzualitatii, sucomba si ea, prabusindu-se in ruinele idolatriei carnii, unduindu-se si invaluindu-se ca o Eva viperina, sfasiata de sarpele de cenusa al sexualitatii.
Teorema poate fi deasemenea si-un monolitic decalog meridional despre originea raului, iar filmul ne zideste in ideea ca raul in sine e placerea, incluzand de la frunzele rusinii si senzualitatii, pana la frenetica placere catharhica a adoratiei si contopirii umano-divine, intreg mapamondul hedonist al filmului inducand ideea ca mantuirea e cel din urma ultim viol, care-l desavarseste plenitudinal pe omul deserturilor.
Pelicula lui Pasolini e in fapt un sofism teologico-hedonist care infuzeaza impersonal o convingere in esenta foarte personala, aceea ca hristicul dicton biblic: "I-ati crucea ta si-mi urmeaza Mie in desert" poate fi foarte bine atribuita atat "Fiului Omului" cat si "Fiului lui Dumnezeu"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu