O pelicula extrem de intriganta, fara idei speciale, doar biografia extraordinar de convulsiva a marelui country star Johnny Cash alaturi de June Carter, partenera lui misterioasa si salbatica care va deveni chiar viitoarea lui sotie, in ciuda faptului ca el avea deja sotie si copii, insa totul e permis unor temperamente umane a caror natura insasi e halucinata de trairi profunde, relative dar progresiste, dupa arhetipul unui bondar hedonist, care nu face decat sa-si rafineze arta dionisiaca a trandaviei.
Filmul, semnat de James Mangold, regizorul viitorului The Wolverine, e incarnat de pasiunea artistica a rolului premiat cu Oscar al lui Reese Whyterspoon (June Carter), alaturat celor doua nominalizari la Oscar ale lui Joaquin Phoenix pentru Walk the Line si Gladiator.
In doua cuvinte, filmul adera dictonului conform caruia, gloria, celebritatea si magnitudinea sunt podoabe rare, care se atribuie unor oameni la fel de simpli ca si noi, insa unor voci care sfideaza si cutremura insasi sheletul umanitatii...
O drama psihologica cu amprenta profunzimii afective a lui David Lynch, ce vorbeste despre tragicul psihozei survenit punitiv ca un veritabil efect de bumerang al destinului din abisul culpabilizarii interioare a unei tinere actrite de la Hollywood, care ca in orice sfera universala a actoriei, emana pasiuni morbide zvacnite pana la lesbianism, culise ale unei sensibilitati diamantine, cristalizate intr-o suferinta atroce, in momentul in care ingerul devine lup.
Mulholland Dr. e in termenii metafizici si metaforici ai lui Lynch rasucirea existentiala a unui cutit in rana, fiind soseaua periferica a constiintei umane care intotdeauna vireaza inutilitatea umana in schizoidul ipocrit al puterii, care agresand criminal viata, se refugiaza scrasnind terifiat din dinti, in teroarea capitala a suicidului.
Filmul e aglomerat cu simboluri amnezice si onirice ale mortii fiind chiar personificata intr-un tenebros farsor demiurgic, care si inchide si elibereaza din cutia pandorei oameni si demoni, umanul si draconicul, libertatea si culpabilizarea, aruncate in nevroza hazardului unei biografii funebre care sfideaza non-cronologicul metonimic...
Politicul s-a saturat de "jocurile sale de culise", de conspiratii si diplomatii machiavelice, asa ca probabil dupa cum insusi regizorul Jonathan Demme (Silence of the Lambs) a eclipsat in Candidatul Manciurian, soldatii ca si principalii actori politici pot fi "brainwashed", astfel incat sa se creeze premisa unei "conduceri din umbra a guvernului S.U.A.", chiar prin intermediul presedintelui insusi.
Meryl Streep, intr-un rol proeminent si malefic, o interpreteaza pe Eleanor Shaw, un senator SUA care-i planifica viitorul prezidential fiului ei, Raymond Shaw (Liev Schreiber), printr-un actionariat la Manchurian Global, o companie geopolitica, istorica pentru colaborarile sale cu toate administratiile prezidentiale americane, situatia conspirativa ideala deviaza insa de la traictoria initiala, in momentul in care visele candidatilor manciurieni hipnotizati dezvaluie metode si secrete teribile, mai ales cand aceastea bantuie periculos de deconspirativ mintea capitanului Ben Marco, interpretat cu maestrie si fidelitate de Denzel Washinton, a carui nume alaturat tehnicii de "brainwashing" te pune pe ganduri cu privire la "libertatea de opinie" a politicienilor marii capitale americane a "libertatii universale".
Bazat pe scenariul adaptat al mult titratului bestseller mondial al lui Richard Condon, thrillerul psihologic The Manciurian Candidat e documentul cinematografic istoric, care atrage atentia asupra posibililor conducatori multinationali ai lumii, precum si asupra diversificarii tehnologice, am putea spune chiar "psihotronice" (razboiul psihologic) a metodelor acestora...
Un peisaj cinematografic total hipnotic ce rescrie istoria veridica a fiintei, a umanului. si-a universalului, intr-un arhetip figurativ si imagistic transcendent pentru cultura omenirii anului 1968. Pelicula ilustrului regizor al cinematografiei, Stanley Kubrick, dupa cartea maestrului science-fiction-ului Arthur C. Clarke e o chintesenta a divinului, stiintificului si extraterestrului, ca trepte evolutive ale vietii. In fapt, filmul 2001:A Space Odyssey e cronica imagistica a antropologiei redate de Kubrick intr-un simbolism desprins din adancurile fiintei umane, simbolistica, care rezoneaza originar de mult cu matricea axiologica si existentiala din care s-a desprins fiinta. In esenta e descriptia istoriografica a zvacnirii in om a divinului, vointei si puterii, trinitate care vorbeste de preistoria zeilor si-a vointei, din care a erupt puterea, ce s-a confundat cu evolutia actualei specii Homo Sapiens Sapiens. Insa culminatia avantului extatico-mistic al filmului se atinge abia in cea de-a doua parte a filmului cand animalul s-a umanizat printr-o interventie care esoteric s defineste ca o indivizibilitate a extraterestrului cu divinul, si-n care Kubrick continuandu-si acompaniamentul valului clasic a invaluitorului, misteriosului si metafizicului absurd al Sthrauss, cufunda cinefilul intr-o colorific-matriciala aurora boreala a unei luciferice calatorii cosmogonice la inceputurile istoriei universului,tranzitie care transfigureaza nostalgic fiinta umanului, in preajma originarului Demiurg, cu care se confunda in profan, in specifica renastere catharsica in sferele sacrului unui Copil al Universului...
Unul din cele doua capodopere ale lui Steve McQueen, cealalta fiind Shame, in care fata de Shame, impinge de aceasta data instinctul nu inspre apologia sa dramatic-darwinista, ci inspre finalitatea finalitatea sa martiric-axiologica.
In fapt Hunger, omagiaza cinematografic biografia de detinut a lui Bobby Sands, prizonierul-legenda al unei inchisori din nordul Irlandei, care se afla in toiul fervorii I.R.A.(Irish Republican Army), prizonier ca intra odata cu toti ceilalti detinuti in greva foamei, datorita revendicarilor legate de "criza mizeriei" si "criza paturilor" nesolutionate de guvernul de fier Thatcher, care evident a innabusit orice forma de nationalism separatist, care ar atenta la integritatea teritoriala a "Regatului Marii Britanii si Irlandei de Nord".
Sigur ca filmul propune doua doua atitudini valorice, pe de-o parte indiferenta burgheza, si pe de cealalata parte sanctificarea axiologica a oricarei forme de revolutionar ideatico-patriotic, dilema a valorilor care eminamente inclina balanta in dreptul unui politician al principiilor relative ale functionarismului generalizant de partea abuzului tiranic si in dreptul unui cugetator al misticismului abstractizant si-a arhetipurilor axiologice pre-edenice, de partea individualismului...
Un film ce abunda in unificarea tendintelor psihanalizei si misticismuluicu privire la cea ce una numeste nebunie si cealalta epifanie. In principiu, Take Shelter construieste scenariul unui simplu muncitor in domeniul constructiilor, cu o familie implinita, sa zicem, care intr-o dupa-amiaza linistita, in care deabia adia vantul, iese din simplitatea simtului comun, din pozitisvismul familiarist si familialist cotidian si are "revelatia unei furtuni". O furtuna care tindea sa-i ameninte atat sanatatea psihica, cat si securitatea familiei, stigmatizandu-l si invaluindu-l social intr-o inocenta schizofrenica, care in termeni metafizici contureaza portretul uni schilod existentialist, iar in termeni teologici, magnitudineaza statuarul unui profet nebun. Mai ales ca profilul protagonistului, Michael Shannon, figureaza de minunein rolul fanaticului, inca din experienta sa ironic de comica, din Boarwalk Empire, unde, ca filmografie interpreteaza un agent federal al prohibitiei americane, ai anilor 20', un agent de-o dualitate schizofrenica premeditata, ce se imparte in pioasa, umila si radicala deviza country "Fear the Lord" si versetul din Thomas D'Aquino "Malum in se", scuza sa teribila ca evaziunea fiscala e un rau accidental, pe cand crima si violul sunt un rau in sine, un profil filmografic care alaturat personajului secundar al lui Jessyca Chastain, o resursa aparent inepuizabila de sensibilitate dionisiaca a celor de la Academy Awards, cu o interpretare divina a spiritului angelic al suferintei de sotie in Tree of Life si-o interpretare de gratie burgheza feminina pe vremea KKK-ului yankeu. In genere, discutam despre un film al unui regizor debutant, cu serioase perpective de Oscar pe viitor, a carui viziune tinde sa integralizeze, ca si-n Take Shelter, viziunea obiectiva a stiintelor generaliste asupra lumii, care priveste doar prin ochelarii prefabricati ai "maselor, cauzelor si efectelor, abstractizarilor si generalizarilor" si cosmologia teologiei mistice, care concepe fiinta umana, drept emotie a divinitatii insasi, gand scapat de cenzura anonimatului impersonal demiurgic si creatura tragica a transmigratiei, care abia intrezareste marile transcendentei...
Un film al cadentelor subtile ale moralei contemporane, in care omul, dupa o lunga perioada a vointei, isi incepe decadenta, intr-o lunga perioada a sfarsiturilor, de unde iata si samburele tragediei, dintr-un sfarsit al unu presupus timp etern, sau mai degraba spus eternizat, personificat, chiar antropizat.
Si sfarsitul moralei ? Un simplu contrabalans al individualismului solilocviu, o complicitate androgina in care puterea si placerea se confunda foarte des, foarte usor si foarte necesar.
Nu stiu cum se face ca pe Michael Fassbender, cinematografia l-a imortalizat mereu in situatiile de forta majora ale limitelor conditiei umane, de la mentor sexual in "Fish Tank", la psihanalistul Dr. Karl Gustav Jung, in "A Dangerous Method" si pana la autointitulatul neandernthalian moralist-decadent in "Shame".
Brandon Sullivan e un tip dual, un tip care nu crede in compatibilitatea dintre placere si putere, el se considera un simplu mascul alfa, care nu amesteca niciodata placerea cu afacerile, asa ca la birou e-un aparent angajat model, extrem de rafiant in amnierele sale, totul doar pentru a-si masacra cu o violenta sexuala neintrecuta, noile sale cuceriri sau victime, asta ramanand la latitudinea privitorului.
Fiorul tragicului apare intotdeauna pe neasteptate la indivizii duali si extremisti, asa ca schimonositul si cadavericul cuget uman, ajunge sa incline uneori balanta dinspre trup inspre spirit, , dispre putere inspre prudenta, dinspre potenta inspre autocastrare, reusind finalmente sa caricturizeze intreg spiritul uman, intr-un spiridus, care prin alienare ajunge sa creada ca e demiurg...
Intr-un moment de sincronizare afectiva, timp de 140 de minute ai zice ca Edith Piaf si Marion Cotillard s-au intrupat in unul si acelasi glas suav al spiritului feminin universal.
Astfel ca orice trecut, prezent sau viitor cinefil, care v-a sfida misterul timpului si-si va delecta cristalinul si retina cu "La Vie en Rose", va avea prilejul nu numai de-a trai parcursul feminin cosmologic, as zice chiar, al "Vrabioarei Parisului", Edith Piaf, ci si de-a deconspira in istoria anonima a fiintei umane, un destin particular al sensibilitatii tremurande a spiritului istoriei insusi in fata unui fragilitatii unui trup, suflet si spirit al periferiei Parisului, prin a caroi voce spiritul feminin a ingenunchiat insusi Divinul, inghetandu-l intr-o uimire si umilinta contemplativa zguduitoare.
In duelul sau cinematografic Marion Cotillard interpreteaza o Edith Piaf, intr-un rafinament nuantat cu inteligenta emotionala a lui Amelie, argumentand inca o data umanului ca auzul e unul din simturile fundamentale ale fiintei umane, care cutremura din radacini spiritul uman.
La sfarsitul vietii sale, scurte cat a unei vieti de vrabioara, Edith
Piaf a depasit cu seninatate toate problemele sale legate de alcoolism
si narcomanie, in fapt elementele spiritualizante ale artistului
universal, zambind publicului si istoriei cu idealistul si
transcendentul vers melodic testamentar "Non, je ne regrette rien."
Iar in ultimul rand, La Vie en Rose, ne strapunge finalmente transfigurativ cu dictonul, conform caruia in forul interior al artistului, ratiunea e o sulita insondabila, fara sa fie ascutita de sangele catharsic al artei violentei, anarhiei, vietii...
In clasicul stil al lui Anderson, s-ar putea spune ca intamplarile prezentate in film sunt la fel de accidentale ca insasi existenta, in asa masura in cat nimic nu se justifica in fata istoriei, totul ramane ascuns in culisele manifestarii realitatii ca realitate.
Norocul e chior, simtul comun e marioneta unui destin individualist, care nu are alta sansa de cariera, decat aceea de a depasi constrangerile existentei intru forta deplina a naturii, cam asta denota ideatic parcursul cinematografic al unui asasin la batranete, care devine cel mai bun samaritean pentru un vagabond ratacitor, tocmai pentru ca cele mai bune lectii de morala nu le dau moralistii, ci tocmai cei care au depasit-o.
Ciudat si implacabil de interesant e ca, chiar si cu epifania spiritului patern, de la sfarsitul vietii sale obscure, Sydney vine iminent insotit de-o mana obscurantista, care imparte posesiva si violenta mantuirea, neinvaluita macar de discretia si delicatetea unui amortizor.
Desi cei de la Golden Globe au incurajat-o pe Angelina Jolie cu o nominalizare la cel mai bun film strain, tocmai pentru ca pelicula e regizata in limba sarba, cei de la IMDB nu i-au acordat o nota foarte mare, avand in vedere prejudecatile generale despre faimoasa actrita de la Hollywood, devenita contrar opiniei publice, cea mai celebra actrita si cel mai obscur regizor.
Filmul zugraveste de la fata locului peisajul dezolant al razboiului de 3 ani din Bosnia, 3 ani in care datorita comoditatii O.N.U. si dezinteresului particular al S.U.A. fata de resursele locale, s-au petrecut atrocitati, comparabile doar cu ceea ce se petrece actualmente in Siria, doar ca in Bosnia era vorba ca si-n Germania nazista de criza ideologica si conflicte interetnice si intereligioase, mai precis intre bosniacii majoritari si croatii si musulmanii minoritari.
Ideea transcendenta a filmului e ca iubirea e atemporala, iar ca argument viu sta marturie ciudata si inedita relatie romantic-razboinica dintre Danijel, un ofiter superior al comandamentului general al "Miscarii pentru eliberarea Bosniei" si Ajla, un pictor musulman.
Pelicula In the Land of Blood and Honey, nu intamplator intitulata astfel, intrucat iubirea triumfa, la fel ca mierea, cel mai bine in sange, iar valorile se cutremura si se transfigureaza, in aceeasi rezonanta tremuranda a cugetului uman, iar in acest sens ideatic, cei doi protagonisti, el si ea, realizeaza un parcurs cinematografic absolut desavarsit pentru Estul Europei,
In genere, filmul in discutie e o profunda sfartecare intre sensibilitatea feminina a artei si ratiunea masculina a razboiului, care depaseste granitele spatio-temporalului, eterizandu-se, nu intru eternitate, din pacate, ci intr-un glont violent...
Un film ciudat si intereant despre nevroticul compulsiv Billy Brown, un specimen de individ nascut si crescut intr-o familie-handicap, locul privilegiat unde se nasc certitudinile si ideile universale, sfera unde afectivitatea familiala e cel mai redudant parazit al "brainwashing-ului" moral si chiar teologic, intrucat aceasta celula mica a societatii devine, in necesitatea supravietuirii, un cerc elitist-selectivist care serveste ca tipar originar al eticului si divinului.
Cu alte cuvinte, Billy Brown e un tip labil emotional, care sufera de maladia sinelui refulat intr-un individualism, care e defapt nonindividusalism, intrucat nu orice manifestare pasionala a personalului, are ca si scop promovarea intereselora acestuia, cum e si cazul lui Billy, care se considera de drept un mare criminal, o mare personalitate, un mare caracter, inainte de-a fi macar un continuator evolutiv al genei lui Homo Sapiens Sapiens.
In rezumat, filmul Buffalo '66, diserteaza asupra ilegitimitatilor indiviadualismului asupra naturii, a mandriei contra simturilor si-a valorii contra existentialismului intrucat "barbat fiind" si considerandu-se ca atare astfel in fata existentei si mortii, Billy descopera ca, dupa ce rapeste o frumusete rapitoare de adolescenta, el devine mai "barbat" decat era inainte...
Viata cotidiana stirbita si desfigurata de insolitul umanului insondabil, misterios si socant.
In fapt un scurtmetraj mut de 20 de minute din 1929, o pelicula simbolista si comprimata despre sordidul ce macina obsesiile existentei umane...
