Sydney

                        In clasicul stil al lui Anderson, s-ar putea spune ca intamplarile prezentate in film sunt la fel de accidentale ca insasi existenta, in asa masura in cat nimic nu se justifica in fata istoriei, totul ramane ascuns in culisele manifestarii realitatii ca realitate.
                        Norocul e chior, simtul comun e marioneta unui destin individualist, care nu are alta sansa de cariera, decat aceea de a depasi constrangerile existentei intru forta deplina a naturii, cam asta denota ideatic parcursul cinematografic al unui asasin la batranete, care devine cel mai bun samaritean pentru un vagabond ratacitor, tocmai pentru ca cele mai bune lectii de morala nu le dau moralistii, ci tocmai cei care au depasit-o.
                        Ciudat si implacabil de interesant e ca, chiar si cu epifania spiritului patern, de la sfarsitul vietii sale obscure, Sydney vine iminent insotit de-o mana obscurantista, care imparte posesiva si violenta mantuirea, neinvaluita macar de discretia si delicatetea unui amortizor.