Fight Club

                   Desigur ca titlul induce in eroare orice neofit care ar putea crede ca-i vorba de-un simplu club ilegal de box sau lupte mixte in care un protagonist obosit parcurge cliseul pseudo-dramatic "Ascensiune-Decadenta-Ascensiune", insa aceasta prefigurare usor diletanta nu-si inchipuie nici cat negru sub unghie, intreaga panoplie, magnitudine si cutremur al acestei pelicule ce desparte la propriu si la figurat doua milenii de istorie si civilizatie.
                   Edward Norton e un insomniac depresiv care confunda realitatea cu visul si cosmarul, tragic amortizat doar in clipa cand, la initiativa propriului psihiatru, ajunge sa colinde toate intalnirile profund emotive si catharsice ale alcolicilor, tuberculosilor si tuturor cancerosilor anonimi de prin toate cotloanele banuite si nebanuite ale New York-ului de astazi, toate in speranta izbavirii de culpa terorizanta a consumerismului capitalist.
                   Intr-un scurt si bine rumegat rezumat, Norton isi imparte schizoid rolul magistral cu Tyler Durden (Brad Pitt), alteregoul sau inconstient, survenit odata cu contemporanele sale perioada de somn, in care Sir Durden era un supraom vitruvian, divizat intre un chelner subversiv, manufactor de sapun si terorist anarhist, ce dezvolta celule conspirative anticapitaliste in toate marile orase ale Stetelor Unite.
                  Fight Club e doar pseudonimul profan pentru un concept principial al unor lupte spontane intre diversi apatici si alienati partizani sociali (ingineri, chelneri, barmani, functionari si chiar "oameni ai Domnului" etc...), care au curajul, demnitatea si onoarea sa-si retraga veto-ul politic acordat statului si multinationalelor, printr-un anarhism stradal, a carui violenta vandalizanta atinge utopic limitele pozitive ale marxismului egalitarist, ca premisa pentru statul minimal, care acorda individului si individualismului libertatea suprema in stat, in cazul nostru prin eterizarea destul de pragmatica a bancilor si implicit conturilor si datoriilor omenirii.
                  Desi este un film psihologic, Fight Club ramene o capodopera a anticapitalismului radicalizat, intr-o forma in care emanatia inconstienta si vitalizanta a unui insomniac, invesmanteaza forma unui consumator nevrotic care si-a pierdut increderea in "mantuirea democrata-corporatista" si care incercand sa-si rascumpere spiritul viu intr-o maniera a la Green Street Huligans, cu o culminatie reintregitoare in sferele multi-personalitatii sale unicat singulare si desigur cu o binemeritata baie anticapitalista in ruinele otelului, sticlei si finantelor...