Shame

                        Un film al cadentelor subtile ale moralei contemporane, in care omul, dupa o lunga perioada a vointei, isi incepe decadenta, intr-o lunga perioada a sfarsiturilor, de unde iata si samburele tragediei, dintr-un sfarsit al unu presupus timp etern, sau mai degraba spus eternizat, personificat, chiar antropizat.
                        Si sfarsitul moralei ? Un simplu contrabalans al individualismului solilocviu, o complicitate androgina in care puterea si placerea se confunda foarte des, foarte usor si foarte necesar.
                        Nu stiu cum se face ca pe Michael Fassbender, cinematografia l-a imortalizat mereu in situatiile de forta majora ale limitelor conditiei umane, de la mentor sexual in "Fish Tank", la psihanalistul Dr. Karl Gustav Jung, in "A Dangerous Method" si pana la autointitulatul neandernthalian moralist-decadent in "Shame".
                        Brandon Sullivan e un tip dual, un tip care nu crede in compatibilitatea dintre placere si putere, el se considera un simplu mascul alfa, care nu amesteca niciodata placerea cu afacerile, asa ca la birou e-un aparent angajat model, extrem de rafiant in amnierele sale, totul doar pentru a-si masacra cu o violenta sexuala neintrecuta, noile sale cuceriri sau victime, asta ramanand la latitudinea privitorului.
                        Fiorul tragicului apare intotdeauna pe neasteptate la indivizii duali si extremisti, asa ca schimonositul si cadavericul cuget uman, ajunge sa incline uneori balanta dinspre trup inspre spirit, , dispre putere inspre prudenta, dinspre potenta inspre autocastrare, reusind finalmente sa caricturizeze intreg spiritul uman, intr-un spiridus, care prin alienare ajunge sa creada ca e demiurg...