Cu prezenta imanenta a cugetului egocentric, in tinerete elitist, iar spre batranete solitudinal, deontologia profesionala se cufunda arareori in sangeriul si adancurile bisturiului, asa ca acea tinereasca veselie a intelectului si-a ideilor, in fapt o clepsidra a pasiunii dizolvate in omenire, isi suporta gravitatia nefasta, intr-o devenire a singularitatii tragice, a genialitatii auto-insiropate si-a umanizarii scheleticului.
Pelicula suedeza Smultronstallet, deconsipira in primul rand vuietul acela nordic al fricii patologice, care se ascunde in spatele ratiunii, dupa cum oroarea de paternitate ascunde o profunda atrocitate a funebrului, sau altfel spus fobia conceperii unui copil ca justificare a vietii si mortii inutile, la fel de accidentate si accidentale ca si lantul trofic al continuumului uman embrionic.
Fragii Salbatici desemneaza in primul rand zvacnirile izolationiste care transpar din fiinta umana, pulsiuni care ajung sa deosebeasca pana la o diferenta absoluta un individ de-un altul, circumstanta tragica in care umanul ajunge sa se indumnezeasca demiurgic intr-o singuratate pseudo-stoica, care-l face imun in fata oricarui tensiuni axiologice cu restul umanitatii, crispandu-se astfel intr-o coaja christico-luciferica, care-l refigureaza drept un labirintic si desfigurat avorton al trecutului.
Astfel ca-n batranetea doctorului Isak, idealismul nu mai poarta binecuvantarea crepusculului viitorului si posibilului, ci doar stigmatul nostalgic al unui trecut sfartecat si sfasiat in regretele inradacinate ale rarunchilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu