Coriolanus

                    Cred ca ideea lui Fiennes de a ecraniza piesa lui Shakespeare rescrie tehnica invaluitoare a teatrului absurd, intrucat in linii esentiale scenariul ramane acelasi: istoria confruntata cu sine insasi, mai precis sustragerea unor personaje dintr-o epoca si plasandu-i intr-o suprarealitate sau cel putin, ca si-n cazul lui Coriolanus, substituirea peisajului periferic si politicianist al epocii contemporane cu discursului si personajele oratorice ale Romei antice.
                    Productia britanica exploateaza "micile brese" ale sistemului democratic si implicit ale naturii umane, astfel ca subiecte de la sine intelese ale moralei si dreptului, cum ar fi votul sau legitimitatea liderului unui stat sunt relativizate de inconsistenta idealurilor materiale si spirituale atat ale poporului cat si ale conducatorului, mai precis tot jocul politic democratic devine astfel o conventie a civilizatiei contemporane care a depasit sau nu maimuta, iar marturie sta paradoxul ca poporul vrea un un leu, iar nu o oaie drept conducator, insa accepta doar un sclav, iar nu un tiran...
                     In genere e un film interesant dar ciudat, care se axeaza mai mult pe tipologia istorica a personajelor care au configurat istoria puterii si-a politicii si mai putin pe efectul arhetipal al cinematograficului...