Accattone

                       Primul film al lui Pasolini, intr-un delir existentialist impresionant al unui Accattone (pimp) ce-si pierde odata cu arestarea prostituatei-consoarta, singurul venit conjugal, care-l adanceste in mila bisericilor, a vecinilor, a vechii sale sotii, a noii sale "cuceriri" romantice si desigur a dizgratiei periferiei, atat meta cat si fizice.
                       Accattone e memorandumul spiritului italienesc catre posteritate, careia ii evoca diletanta aceea specific meridionala, in care diferenta dintre placere, exploatare si mariaj nu starnea nici o dilema morala unui personaj dezavuat de sclavia metropolitana, care nu mai credea in "munca" ci doar in emfaticul seniorat al lui "el padrone".
                       Lupte introspective rabufnesc violent dintr-un papusar al emotiilor, un feminist machiavelic si-un hedonist scandalagiu, care frizeaza polemico-alegoric cu regimul unui Musolini, care tocmai asta construia, "pescari de oameni" care sa contamineze efluviul afectiv si spiritual al maselor.
                       Vittorio Cataldi poate fi deasemenea considerat arhetipul dionisiac al sisifului care tot "incearca" vieti si din toate e refulat cu acelasi spirit razbunator din calea acelui ideal utopic, pentru un "Accattone al moravurilor", fericirea...
                       Finalmente insa, acest mediocru Accattone anonim si fara scrupule dintr-o periferie indepartata a existentei si umanului, ne croieste in visul lui Pasolini prototipul ideatic al eroului tragic grecesc, infuzand si emfazand apriori post-mortem, ultimele clipe de violenta tragica ale unui Accattone care-si contempla intr-un impersonalism absurd divina comedia, sfidand cu mandrie vechiul dicton roman care-i condamna pecetea daimonica: "Veni ! Vidi ! Vici !"