intr-un sonor tribal, care evoca miticul si cultura hippie intr-un ison ce umanizeaza
sacrosanctul, filmand totodata atat pe profetul politic, cat si pe divinul mesianic.
Un sentiment acut de nostalgie starnit de acele valsuri italienesti,
ce incearca usor sa asimileze tragedia christica in contemporan, cat si subtil si
cultura italiana in vaticanismul ei specific national.
Si desigur acea prezenta arhanghelica androgina a lui Gabriel, un spirit
monadic care intr-un hegelianism aparent ignora glasul acela desertic si arid care
rasufla muribund:"Rahelul isi plange fii, pentru ca acestia nu mai sunt...", un bis
aparitional care invaluie intr-un veritabil impersonal mistic, intreaga conflagratie
a intruparii unui anume Mesia, in acel plan dialectic al spiritului istoriei, de-a
incremeni, desfigura si refigura constiinta si intreaga natura umana.
Sigur ca intrigant la nivel simbolist e si intreaga dimensiune a acelui
episod de masacrare a celor douazeci de mii de prunci din Galileea Iudeii lui Irod,
care sfarseste devorat de viermi, la fel de teologico-maladiv, ca prin aceeasi pecete
a decretului divin infractat in cele 7 molime demiurgice ale Egiptului antic, un episod
in care pruncii abdica intruparii, in virtutea jertfei supreme al unui singur potir divin.
Ante si Post Christum raman doua coordonate capitale in istoria omenirii,
in masura in care cuprind primele idei crestine, care au subtiat constiinta umanului
substantificand-o intr-un orizont transcendent, care-i va permite fiintei umane sa
zambeasca eternitatii ideilor absolute, sa-si verticalizeze conditiunea antica de
"zoon politikon"(Animalul Politic") si sa-si transmuteze cvadratura ontologicului in divin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu