Barton Fink

                         Un film, caruia fara sa-i cunosc din auto-mistificare autorii, am zis dintr-o amintire inventata, ca-i a lui Lynch, ei bine seamana foarte bine stilurile filmelor-idei-imagine cu descinderea din realitatea brusca si involuntara, intr-o macabra realitate figurata desprinsa parca din miturile introspective si re-re-reconfigurative ale eternei reintoarceri.
                         Insa din fericire e si-o parte fericita a regiei, care se pare ca poarta semnatura fratilor Coen, doi perfectionisti notorii a caror scenariu dactilografiaza istorisirea unui scriitor de teatru care devine scriitor de scenarii la Hollywood, insa vechiul tipar al rescrierii tipologiei umanului, din absurdul teatral in dramatismul filmic transforma protagonistul dupa bunul caricaturism al unui papusar al carui subconstient tinde prea mult spre evadarea de-a fi el insusi, macar pentru cateva clipe,o papusa.
                          Cu un fabulos John Turturro care se autobiografiaza uimitor de fidel in istoria personajului Barton Fink, cu a carei tipologie de alter-ego criminal inflamabil (de unde si metafora trofica-sistem nervos scurtcuircuitat-sudoarea peretilor-foc-PSIHOZA), interpretata aici de amuzantul John Goodman, se va vestimenta Turturro insusi, intr-o macabra aura de fermier mitic, cu o specifica sapa, marca Stephen King, care incheaga un Fink de-un metabolism spiritual cutremurator, ce-si eviscereaza cu un patos incremenit, privitorii...